Etichetă: #mamachilli

  • Budincă cu legume

    Budincă cu legume

    Cina pentru Micii Mofturoși este o provocare. De ce? Pentru că e seară, e momentul când suntem toți acasă. Pentru că e plăcut sa te culci cu burtica plină. Pentru că vreau să ne bucurăm mereu de o cină în familie.

    Așa că mereu caut să inventez ceva colorat și delicios ca să îi învăț că mâncarea trebuie savurată alături de cei dragi.

    Două ouă zdravene, frumoase

    Batem bine două ouă cu un praf de sare, unul de piper alb și un praf de chilli.

    Mâncarea ar trebui mereu să fie colorată

    Am tocat mărunt: o legătura de mărar, un fir de ceapă verde, un ardei kapia copt, o jumătate felie cașcaval afumat și un crenwurștel. Și am pus și o mână de mozzarella. Le amestecăm cu ouăle bătute bine și cu 2 linguri rase de făină. Pregătim 3 forme de silicon pentru brioșe.

    Le-am stropit cu puțin ulei de măsline

    Punem compoziția in forme și le lăsăm la cuptor la 180 de grade 30 de minute.

    Rezultatul miroase tare bine și este delicios. Facem o recapitulare a ingredientelor?

    • 2 ouă
    • 2 linguri rase de făină
    • Un praf de sare
    • Un praf de piper alb
    • Un praf de chilli
    • 1 ardei kapia copt
    • 1 legatură mărar
    • 1 ceapă verde
    • 1 jumătate felie cașcaval afumat
    • 1 mână mozzarella
    • 1 crenwurștel
    Poftă bună!

    Sunt delicioase, rapide, merg și ca mic-dejun cu un pahar de iaurt.

    Vouă cum vă plac?

    Lavi MamaChilli

    Thanks to Andrea Davis for sharing their work on Unsplash

  • Despre mine

    Despre mine

    29 ianuarie 2020 – ziua în care am pornit blogul

    Sunt Lavinia Bloju, femeie, iubită, soție, mamă a doi băieți, gemeni.

    Îmi împart cele 24 de ore din zi între soț, copii și birou. Biroul momentan este tot acasă, lucru care mă încântă. Acasă sunt inventator de rețete, organizatorul șef al programului mașinii de spălat, partenerul de joacă al copiilor.

    Viciile mele sunt: cafeaua, călătoritul și gătitul. Gătesc din suflet, este metoda mea de a îi răsfăța pe cei dragi. Gătesc inventând rețete cu ce am prin casă. Mă inspir din cărți de bucate, de pe site-uri, de pe alte bloguri, de pe Instagram. Însă mereu gătesc cu ce am în casă. Vedem ce iese 🙂 Pe Instagram, mă găsiți aici.

    Îmi doresc să găsiți aici inspirație pentru gătit. O să vă povestesc din experiențele proprii culinare și nu numai. Sfaturi vă voi oferi doar dacă mi le cereți.

    Printre picături, vă voi povesti și despre viața profesională a unei mame cu doi copii mici, despre momentele de joacă cu copii, despre relaxare, despre călătorit, despre momentele de haos, despre viața cu gemeni.

    Să pornim!

    Lavi – Mama Chilli

Acesta este noul tău site? Autentifică-te pentru a activa funcționalitățile pentru administrator și pentru a înlătura acest mesaj
Autentificare