A venit sezonul cald și odată cu el dorința de a petrece cât mai puțin timp în bucătărie. Pofta de alimente ușoare, cât mai reci, crește direct proporțional cu gradele Celsius.
Așa că rețeta de azi e ușoară, rapidă și de efect. Merge cu iaurt, cu smântână sau simplă.
Ingrediente:
Un cub de unt – 50g;
O legătură ceapă verde;
6 cartofi noi medii;
3 roșii medii;
100g șuncă de Praga;
100g mozzarella;
Sare, piper, oregano
Vă recomand tăvile de email, nu lipesc și sunt ușor de curățat. Așezăm feliuțe subțiri de unt în tavă și peste ele punem ceapa verde tocată mărunt.
Cartofii îi tăiem felii subțirele, ca să le pătrundă ușor căldura și aburul. La fel și roșiile și mozzarella.
Începem și așezăm totul frumos, în straturi.
Un strat cartofi, unul de șuncă de Praga, unul de mozzarella, unul de roșii. Apoi iar cartofi, iar roșii, iar mozzarella.
Presărăm sare, oregano, piper și adăugăm 100ml de apă.
Îi punem la cuptor 30 de minute, la 200 de grade, fără ventilație.
După cele 30 de minute, le mai dăm 5 minute cu ventilație pentru a obține o crustă delicioasă.
Noi i-am mâncat călduți, cu niște smântână rece deasupra.
Pastele orzo sunt o alternativă delicioasă de paste pentru masa de prânz. Le putem folosi și in salate, în supe. Sunt fine și hrănitoare. Merg și simple, servite fie ca garnitură, fie alături de o salată generoasă.
Ingrediente:
300g paste orzo;
4 fire de ceapa verde;
O conserva cu ciuperci (250g ciuperci);
100g unt;
100g mozzarella;
100ml smântână pentru gătit;
O legătură pătrunjel;
3 căței usturoi;
Sare după gust;
800ml apă.
Pornim Crock Pot pe funcție de sotare, timp de 5 minute. Punem untul, ceapa verde tocată mărunt, usturoiul și ciupercile. Amestecăm din când în când.
Setăm Crock-Pot pe funcția de gătire orez, tjmp de 12 minute. Punem pastele orzo și apa, capacul vasului și le lăsăm să se gătească.
Separat tocăm pătrunjelul și îl amestecăm cu mozzarella.
La finalul timpului de gătire, eliberăm presiunea și ridicăm capacul. Punem smântâna, brânza și pătrunjelul.
Amestecăm ușor, adăugăm sare și, opțional, piper.
O rețetă rapidă, bună și pentru cei mici, și pentru cei mari, dar mai ales, o rețetă delicioasă, hrănitoare și rapidă, pentru că #mamamergesilamunca!
Aruncăm niște ingrediente alese cu grijă în multicooker/slow-cooker și avem o masă caldă la prânz, cât noi muncim? Nu-i așa că sună prea bine? Hai să încercăm!
Ingrediente:
2 linguri de ulei de măsline;
2 cepe roșii;
300g ciuperci brune;
200ml vin roșu sec;
400ml apă;
Un cub concentrat de vită;
3 foi de dafin;
Câteva boabe de coriandru;
3 căței de usturoi;
O legătură de pătrunjel;
300g carne de vită;
200 ml suc de roșii.
Încălzește slowcooker-ul sau multicooker-ul la o temperatură la care poți rumeni ceapa și ciupercile. Pentru Crock Pot Expres, am folosit programul Saute 5minute.
Tocăm ceapa solzișori subțiri, iar ciupercile felii un pic mai groase.
Călește ceapa până se înmoaie puțin și apoi adaugă ciupercile.
Cât ciupercile se rumenesc un pic, tocăm cuburi carnea de vită, zdrobim usturoi și mărunțim pătrunjelul.
Adăugăm totul în multicooker, amestecăm bine și adăugăm apa și vinul și cubul de vită.
Asezonăm cu sare, piper alb, boabe de coriandru și 2/3 foi de dafin și, la final punem și sosul de roșii.
Setăm multicooker-ul pe programul SlowCook pentru 10 ore și obținem o tocană perfectă.
Dacă vreți sosul să fie mai cremos, puteți adăuga o lingură de amidon sau o lingura de făină. După răcire, porțiile suplimentare pot fi congelate, până la maxim 3 luni!
Poate fi servită cu piure de cartofi, cu cartof copt, cu paste orzo sau cu pâine caldă de casă. Aroma vinului se întrepătrunde perfect cu cea a ciupercilor. Vă veți linge pe degete, garantat!
Marele avantaj al slowcookerelor si al multicookerelor este că ele gătesc cât noi ne ocupăm cu altele și, la final, savurăm o masă caldă!
Lintea verde ar merita mai multă atenție din partea noastră. Mai ales în perioada rece, când corpul nostru consumă multă energie pentru a produce căldură.
Lintea verde fierbe mai greu față de lintea roșie. Nu este nevoie să o punem la înmuiat, doar o spălăm bine și o folosim.
Lintea este des întâlnită în preparatele din Asia, Africa și Orientul Mijlociu. Este bogată în fibre, proteine, minerale ( fierul, zincul, fosforul, magneziul), vitamine B1(tiamina), B5 (acidul pantotenic), B6 și B9 (acidul folic).
Proporția pe care eu o folosesc la lintea verde este de 2 la 1: 2 căni de apă, la o cană de linte verde.
Azi am ales să fac o mâncărică de linte verde la Crock-Pot.
Ingrediente:
100g linte verde;
2 cepe albe;
1 morcov;
1 cartof alb;
2 roșii;
Sare, piper alb, usturoi, boia de ardei dulce.
O pregătim rapid. Dacă vreți o mâncărică și mai colorată, puteți adăuga și un ardei gras roșu. Tocăm grosier ceapa albă. Setăm Crock Pot pe programul Brown / timp gătire 5 minute. Adăugăm puțin ulei de măsline și călim ceapa.
Tocăm cubulețe cartofii și morcovul. Și le adăugăm și pe ele la rumenit.
După ce se termină cele 5 minute, selectăm programul Beans, timp gătire 25 de minute. Adăugăm lintea, apa, roșiile și condimentele (un praf de sare, un praf de piper, o jumătate linguriță boia ardei dulce, un praf de usturoi granulat).
Lăsăm multicookerul să gătească liniștit, în timp ce noi ne delectăm cu altceva.
La final avem o mâncărică delicioasă și sănătoasă. Dacă vreți să fie o mâncare apropiată de bucătăria tradițională puteți adăuga carne afumată sau cârnați de casă.
Eu am adăugat puțină brânză rasă Pecorino și mărar! A fost de-li-cioa-să!
Ador rețeta! Din atât de multe motive o ador: îmi place fasolea roșie, e o rețetă rapidă la multicooker, e o rețetă sățioasă, ador gustul ei dulceag, merge mâncată fără pâine, e dulce, dar e și iute. E numa’ bună de încercat!
Ingrediente:
2 cepe roșii;
1 morcov;
2 conserve fasole roșie (Bonduelle am folosit eu, de 400g);
1 conservă roșii în bulion (400g, de la Cirio am folosit);
1 legătură pătrunjel;
200g carne tocată de vită;
Sare, piper;
Smântână și ardei iute (opțional).
Pornim mukticooker-ul, Crock Pot Express, în cazul meu. L-am setat pe programul de sotare, timp 10′.
Cât timp aparatul se încălzește tocăm ceapa roșie și morcovul cubulețe.
Le călim ușor, 3-4minute, amestecând din când în când. Adăugăm carne tocată și amestecăm.
La finalul celor 10 minute adăugăm conservele de fasole și de roșii, un pahar de 200g de apă.
Setăm Crock Pot pe Beans 20′ și lăsăm multicookerul să își facă treaba. Am mutat-o într-o crăticioară mai mică la final:
Separat, tocăm o legătură de pătrunjel pe care o amestecăm cu câteva linguri de smântână. Dacă sunteți fan iute, așa ca mine, puteți pune și ardei iute, sau jalapeno murat, sau dulceață de ardei iute.
Fasolea roșie este o sursă excelentă de proteine, carbohidrați și fibre. Poate fi folosită și în salate, sau ca garnitură de sine stătătoare. Sper că v-am convins să încercați rețeta!
În această perioadă, în care încercăm să împăcăm și jobul și copiii și gătitul, un multicooker este de mare ajutor. Crock-Pot-ul îmi este un ajutor de nădejde când vreau să pregătesc prânzul rapid, fără a sta în bucătărie. Felul acesta l-am pregătit cât copiii au mâncat micul-dejun.
Ingrediente:
300g legume congelate;
100g carne de vită;
100g paste;
50g spanac proaspăt;
1 ceapă albă;
4/5 roșii uscate din conservă;
200ml supă de pui;
200ml vin alb demisec;
50g parmezan;
o legătură pătrunjel;
condimente după gust: sare, piper alb, oregano, busuioc.
Am decongelat carnea și supa utilizând cuptorul cu microunde.
Setăm multicookerul pe funcția de sotare, pentru 5 minute.
Tocăm cubulețe carnea de vită, ceapa și roșiile uscate. Le punem în următoarea ordine în multicooker: o lingură de ulei de măsline, carnea de vită, ceapa, roșiile.
După ce au prins culoare și s-au amestecat gusturile, adăugăm supa de pui. După 1 minut adăugăm paharul de vin. Amestecăm bine și le lăsăm până se termină programul de sotare.
După finalizarea programului de sotare, alegem programul pentru orez, timp de gătire 15 minute, cu presiune mică.
Adăugăm legumele, mai punem un pahar cu apă, de 200ml. Închidem valva de presiune, punem capacul și le lăsăm să se gătească.
La final, ridicăm capacul, punem parmezanul și pătrunjelul și iată prânzul nostru aromat.
Mi se pare atât de util și atât de ușor să gătești la multicooker. Timpul pe care înainte îl petreceam în bucătărie, acum îl petrecem altfel!
Rețeta aceasta este tare bună în perioada rece, deoarece ajută absorbția fierului și a vitaminelor din carne și legume. Carnea de vită este o sursă importantă de fier, ca și spanacul, iar vitamina C din roșii ajută absorbția optimă a fierului! De asemenea, legumele sunt o sursă importantă de fibre, ce ajută sistemul digestiv să funcționeze bine!
Pandișpanul este cea mai simplă și mai bună prăjitură, învățată de la mame și bunici: 6 ouă, 6 linguri de zahăr, 6 linguri de făină.
De ce am modificat-o? Am pus 2 mere zemoase, ce m-am gândit că nu vor permite blatului să fie pufos, cu doar 6 linguri de făină. Așa că am mai pus o lingură de făină pentru a absorbi umezeala.
Ingrediente:
6 ouă;
7 linguri de făină;
6 linguri de zahăr;
3 linguri de ulei;
1 plic praf de copt;
2 plicuri zahăr vanilat bourbon;
2 mere;
Un praf de sare.
Am curățat merele: unul l-am feliat subțire, celălalt cubulețe. Pe cel feliat subțire l-am pus direct în tavă:
Iar pe cel tăiat cubulețe, l-am pus cu zahărul vanilat într-un castron.
Am separat ouăle: albușul l-am bătut spumă, cu zahărul și un praf de sare. Gălbenușul l-am amestecat cu lingurile de ulei. Am adăugat gălbenușurile peste albuș, amestecând continuu cu mixerul.
Am pus făina în ploaie peste ele, amestecând cu viteză mică a mixerului. La final, am pus merele, amestecând cu lingura.
Punem compoziția în tavă și o băgăm la cuptor, timp de 30′ la 180 de grade, fără ventilație. La final, îi dăm 5′ cu ventilație, pentru a obține o crustă crocantă.
Noi ne-am pus înghețată lângă, pentru un plus de aromă.
Însă merge și simplu, sau pudrat, sau însiropat.
Cel mai bine merge lângă o cană de cacao cu lapte!
Îmi place tare mult mazărea. Îmi place gustul ei dulce. De obicei o gătesc fără carne, însă acum i-am dat mai multă savoare cu un piept de curcan. Am folosit multicookerul Crock-Pot Express, pentru a obține în doar 20de minute, o mâncărică delicioasă și savuroasă.
Am tocat ceapa și ardeiul gras cubulețe. Rădăcinoasele le-am tocat rondele subțiri.
Am setat Crock-Pot-ul pe funcția Brown, 5minute, ca să caramelizez puțin carnea și legumele.
Pieptul de curcan l-am tocat fâșiuțe. Când oala s-a încălzit, am pus 3 linguri de ulei de măsline și pieptul de curcan. După ce a prins puțină culoare carnea, am adăugat legumele.
La finalul celor 5 minute, am pus mazărea, apă cât să o acopere, sucul de roșii și condimentele.
Am setat funcția Beans, timp 20′. Am verificat ca valva de presiune să fie închisă, am pus capacul și le-am lăsat să se gătească fericite.
La final am obținut o mâncărică delicioasă. Eu am ales să o mănânc cu pâine caldă și cu o salată de sfeclă roșie.
Vouă cum vă place?
Poftă bună!
Lavi Mama Chilli
Thanks to Sergi Kabrera for sharing their work on Unsplash.
Făina tempura este un melange din făină de orez, făină de grâu, usturoi, piper, sare și alte condimente. Este mult mai ușoară și mai gustoasă decât clasica făină albă pentru prăjit. Amestecul de făină tempura se poate folosi pentru prăjit carne, legume, pește, fructe de mare. Noi îl folosim la calamari și creveți. Și eu am decis azi să văd cum ies și fâșiile de pui cu făină tempura.
Ingrediente:
1 piept de pui de 600g;
200g făină tempura;
300ml apă;
Sare, praf de usturoi, piper alb, pătrunjel uscat.
Am tăiat pieptul de pui fășiuțe și l-am condimentat.
Am amestecat făina tempura cu apă și o linguriță de pătrunjel uscat.
Am pus tigaia pe plită cu un deget de ulei, la încins. Am trecut fiecare fâșie de piept de pui prin aluat, am pus-o în tigaie. Le prăjim la foc mediu spre iute cam 2/3 minute pe fiecare parte.
Le scoatem pe o farfurie cu șervețel de hârtie (pentru a absorbi excesul de grăsime).
Ca și garnitura, am tocat cubulețe un cartof dulce și la pus la airfryer 20′ cu puțin ulei și sare.
Poftă bună!
Lavi MamaChilli
Thanks to LikeMeat for sharing their work on Unsplash.
Năutul l-am descoperit de curând, odată cu diversificarea Micilor Mofturoși. Îmi place aroma lui de alune de pădure, îmi place că e hrănitor, bogat în fibre, se digeră ușor și este tare gustos.
Năutul este o sursă importantă de proteine. O cană de năut de 200g are aproximativ 15g proteine. O treime din caloriile celor 200g se vor consuma pentru a digera cele 15g de proteină. Fiind și o sursă importantă de fibre, năutul este un aliat de nădejde în curele de slăbire, oferind senzația de sațietate și un tranzit sănătos.
Am mereu impresia că nu includ suficiente grăsimi sănătoase în alimentația mea. Tocmai de aceea am încercat să fac un hummus din năut cu avocado.
Năutul l-am pus la înmuiat cu o seară înainte. A doua zi l-am scurs de apă, l-am spălat, am dat la o parte din cojițele desprinse de pe boabe și l-am pus la gătit la multi-cooker. Am selectat programul Beans pentru 20′, presiune High. După ce alerta Heat a dispărut, am pus boabele de năut și apă cât să le acopere. Pentru a da deja aromă preparatului, am aruncat în oală și o foaie de dafin, o linguriță de sare, un praf de piper, puțină mentă și un praf de usturoi. Am pus capacul și l-am lăsat să fiarbă.
După ce s-a terminat timpul de gătire, am lăsat să treacă și cele 10′ de depresurizare normală, am desfăcut capacul. Am mutat boabele de năut într-un castron. Apa în care am fiert năutul am păstrat-o.
Cu blenderul vertical, am început să zdrobesc boabele de năut, conpletând apă până ce am obținut consistența dorită: mai moale și ușor cremos. Am adăugat avocado, zeama de la o lămâie, 4 linguri de ulei de măsline, o mână de semințe de susan. Le-am amestecat pe toate bine cu mixerul vertical.
Eu îmi păstrez mereu câteva boabe de năut pentru decor și pentru un gust crocant.
Poți să adaugi boabe de năut în supa de fasole, pentru un plus de proteine vegetale. De asemenea, pentru a face o salată mai hrănitoare și sățioasă, poți adăuga o mână de năut. Există multe variante în care poți găti și folosi năutul, cea mai ușoară fiind hummusul.
Năutul este un aliment ce poate fi oferit bebelușilor încă de la 10 luni. Năutul conține potasiu, zinc, magneziu și fier. Toate acestea sunt necesare în perioada de creștere intensă (în primii doi ani) și pentru imunitate. Copiii primesc mai rar proteină din sursă vegetală. Năutul poate fi un substitut foarte bun pentru carne. De asemenea, fiind bogat în fibre, ține de foame, reglează glicemia, ajută tranzitul intestinal.
Sper că v-am convins să încercați!
Poftă bună!
Lavi MamaChilli
Thanks to Toa Heftiba for sharing their work on Unsplash.Thanks to Nicholas Barbaros for sharing their work on Unsplash.
De (prea) multe ori, cumpăr banane, în ideea că vor mânca și Mofturoșii mei, și ajung cu ele mult prea coapte, întrebându-mă în ce să le mai transform.
Azi iarăși aveam 4 banane coapte rău (coaja neagră) și m-am gândit eu să le transform în brioșe pentru micul dejun. Cum banana este un fruct dulce, nu a mai fost nevoie să completez zahăr.
Ingrediente:
100g unt;
3 banane coapte;
5 ouă;
5 linguri rase de făină;
4 linguri griș de grâu;
Un plic de zahăr vanilat;
Un plic de praf de copt.
Am bătut ouăle bine cu zahărul vanilat, cu untul și bananele.
Apoi am adăugat, în ploaie, făina, grișul și praful de copt.
Din compoziția rezultată, mi-au ieșit 12 brioșe:
Piticilor mei le plac naturale, fără carob sau alte arome. Însă puteți adăuga în ele: unt de arahide, carob, fructe uscate, fulgi de migdale, fulgi de ciocolată, nuci, alune de pădure. Eu am ales să le pudrez un pic.
După ce au stat 30′ la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, căldură sus-jos, fără ventilație:
Miros delicios și sunt o variantă sănătoasă și sățioasă de mic-dejun!
Timpul trece atât de repede. Nu îmi vine să cred ce repede au trecut cei 2 ani de concediu de creștere copil, copii în cazul meu. S-au împlinit deja 3 luni de când am reînceput activitatea. Sunt iarăși în câmpul muncii.
Să vorbim despre readaptarea mea la job. Este o situație specială. Am început munca lucrând (tot) de acasă. Aspectul acesta a făcut lucrurile să fie mai ușoare atât pentru mine, cât și pentru copii. Și cum ei încă nu au descoperit frumusețea somnului de 8 ore, este mult mai comod și mai ușor și pentru mine să nu fie nevoie să mă trezesc în creierii dimineții și să mă pregătesc pentru plecarea la muncă, cu 2 copii mici plângând după mami. Stresul reîntoarcerii la birou exista în conștientul și subconștientul meu. Simțeam presiunea încă din aprilie cum se apasă pe umerii mei.
Consider că sinceritatea este una din calitățile mele, chiar dacă unii îl consideră defect. Așa că pot spune cu mâna pe inimă că mi-a prins foarte bine acest concediu de 2 ani, am putut să mă bucur de fiecare etapă a copiilor. Și Sashei și lui Patrick le-a prins tare bine să petreacă timp cu mami. Cu siguranță aș face la fel lucrurile și a doua oară. Nu regret deloc timpul acesta în care m-am rupt de carieră și m-am dedicat copiilor. Nu regret faptul că am pus creșterea copiilor și plăcerile maternității, în fața carierei. O pauză de 2 ani nu înseamnă nimic. Vom lucra până la adânci bătrâneți. Copiii vor crește și ar fi plăcut să își aducă aminte de timpul petrecut împreună și nu de lipsa mamei pentru a fugi la job.
2 ani departe de job au însemnat o schimbare a perspectivei mele. Recunosc că acești ani m-au făcut să pierd legătura cu colegii, cu tot ce se întâmplă în echipa mea, cu toate schimbările de personal din echipă, cu programele, procesele, procedurile care mereu se schimbă într-o corporație. Cu alte cuvinte: deși sunt veche, totul mi se pare nou. La 3 luni după reînceperea muncii, mă simt încă neadptată, neintegrată, pierdută în necunoscut.
Să vorbim despre asta, despre acest trend corporatist de a face mămicile reîntoarse la muncă să se simtă pierdute. Ești un angajat vechi, așa că nu vei beneficia de formările unui angajat nou, chiar dacă totul s-a schimbat cât timp tu ai fost plecată. Și e normal să se schimbe. Change is good! Colegii sunt toții obosiți, plictisiți, se poartă cu tine ca și cum deja ar trebui să știi chestiile astea. Așa că: de ce nu le știi?
Răspunsul e simplu și vei fi mereu judecată pentru asta: nu le știu pentru că în acești doi ani am ales să mă ocup de 2 omuleți minunați și nu am ținut pasul cu schimbările din birou. Biroul meu a fost înlocuit de o masă de înfășat, de biberoane, de suzete, jucării și lecturi despre diversificare și psihologie/parenting. Și sunt mândră de asta.
Sunt multe lucruri pe care încă nu le cunosc. Încerc să nu mai țin cont de tot ce știam și să învăț noul mod de lucru, noile programe. Mă consider o fire deschisă la nou, așa că încerc să pășesc optimistă în acest nou trend, încerc să țin pasul cu tehnologizarea, cu noul mod de lucru. Care mi se pare mult mai bun ca vechiul mod de lucru, cel de acum 2 ani. Și totuși, de ce nu mă simt încă funcțională? Pentru că am multe de învățat și pentru că e tare greu să le înveți singură pe toate, pentru că ești un angajat vechi, care trebuie să gândească într-un mod nou. Lucrul acesta aduce un stres destul de mare. Foarte mare. Pe umerii unei mame de gemeni (mai e nevoie să spun că deja sunt stresată de doi mici omuleți?!?), această povară își face loc lângă sutele de întrebări legate de copii.
Înainte de a rămâne gravidă, înainte de a pleca în concediu, multe mămici îmi spuneau că se simt mai productive de când au copil. Sunt mai bune la prioritizarea task-urilor profesionale pentru a le rezolva și pe cele personale. Toate îmi spuneau cât de greu este să te reîntorci la muncă și cât de bine îți face asta. Sunt o fire organizată, iar cu gemeni este nevoie să fi organizată, dacă vrei să mai ai timp și pentru tine. Așa că, organizarea este un punct forte și voi spune și eu același lucru: o mamă este mult mai productivă.
Ce am observat în cele 3 luni:
sunt la fel de bună, poate chiar mai bună ca înainte, la mutitasking;
uit foarte ușor, foarte repede – se pare că toată discuția despre mom-brain e reală;
to do list-ul este încă un punct foarte important al dimineților mele;
mi-am creat un cod de urmărire al task-urilor profesionale și personale;
credeam că voi avea mai puțină răbdare cu copiii, însă tot cu ei am răbdare maximă, doar că nu mai am aceeași răbdare cu colegii;
am toleranță mai mică ca înainte la ”nu pot” – acum sunt ferm convinsă că este ”nu vreau”;
energia mea se împarte bine între job și copiii;
îmi ador timpul liber, petrecut cu copiii, și îl valorific la maxim.
Cariera mea se îmbină cu viața personală. Munca de acasă este mai grea, muncesc mai mult ca la birou. Dar am scăpat de timpul pe care îl petreceam pe drum, timpul machiatului, alegerii hainelor. Timpul acesta îl petrec altfel.
Nu știu cum vor fi următoarele luni, următorii ani. În contextul actual, nici unul din noi nu poate spune cum vom fi peste o lună, 3 luni sau 1 an. Poate așa se va schimba întrebarea clasică de la interviuri: ”Și unde te vezi în următorii 5 ani?” Ei bine, răspunsul cel mai potrivit acum e: ”Sper doar să fiu sănătos și cu teste negative.” sau într-o engleză britanică stropită cu umor negru: ”Alive. I see myself live and kicking.”
În concluzie, întoarcerea din concediul de maternitate este o provocare. Maternitatea NU este un regres al femeii de carieră, sau al carierei ei, ci, din contră, este un progres. Work-from-home este doar o parte a timpului meu și a vieții mele, nu reprezintă muncă toată ziua. Nu este singura mea activitate.
Experiențele noastre sigur diferă în funcție de job, în funcție de natura fiecăruia, în funcție de copiii, însă încercați să extrageți doar lucrurile pozitive din reîntoarcerea la muncă. Le puteți spune cu mândrie copiilor: ”Mami merge și la muncă!”
Cu drag,
Lavi – Working Mom
Thanks to Charles Deluvio for sharing their work on Unsplash
Norocul generației noastre este tehnologia. Crock-Pot-ul, și toate celelalte slow-cookere și multicookere, sunt un mare ajutor in bucătărie. Generația noastră trăiește pe fugă și vrea să facă multe într-un timp scurt. Așa că, în timp ce s-a gătit orezul, eu am putut să lucrez. Împăcăm totul: job, gătit, grijă pentru copii.
O rețetă făcută pe fugă, între două proiecte la muncă. Prânz rapid și delicios.
Ingrediente:
300g orez;
200g mazare;
Supă de legume;
2 fire ceapă verde;
50g unt;
50g parmezan;
400ml apă.
Am setat Crock-Potul pe funcția orez, timp gătire: 15minute.
Am pus: mazărea, orezul, ceapa verde, apa și supa de legume. I-am pus capacul și am lăsat-o să se gătească.
După ce a trecut timpul de gătire am adăugat untul și parmezanul.
Are un gust dulce de la mazăre. Bobul de orez este al dente. Iar consistența este cremoasă. Delicios!
Poftă bună!
Cu drag,
Lavi MamaChilli
Thanks to Julien Pianetti for sharing their work on Unsplash.
Cu ce începe ziua mea? Cu niște copii mici care sar la noi în pat, cu o cafea băută în fotoliu, încercând să mă trezesc, și, bineînțeles, cu Mickey Mouse. Înainte urmăream știrile sau ascultam muzică. Acum Mickey l-a înlocuit pe Busu. Diminețile mele sunt mult, mult mai frumoase. Chiar și cu cearcăne.
Cum începe anul nou un angajat? Primind mailuri despre zilele libere din acel an. Toți le urmărim! Toți le știm mai bine ca pe rugăciuni. Toți le așteptăm cu sufletul la gură.
În concediul de creștere copil de abia mai știam în ce zi sunt, dar să mai știu și zilele libere. Pff! Cu gemeni? Am noroc că mai știu încă pe ce planetă sunt.
Însă acum că am ReÎnceput muncă sau Munca 2.0, știu și eu că suntem liberi pe 1 iunie, pe 8 iunie, pe 15 august… și lista minunată continuă.
Primul weekend de 3 zile după ce am revenit la muncă. Fun times! Vineri la 16 am terminat săptămâna, am îmbrăcat copiii, m-am aranjat un pic (a se citi: puțin BB cream, tuș, rimel și ruj. Cine mai are timp de un machiaj ca la carte?!?) și am ieșit în oraș, la plimbare, la un covrig, la o merdenea. Ador timpul meu cu ei. Sâmbătă, duminică și luni iar ieșiri la plimbare, la verișori, la zoo.
Azi de dimineață, însă, m-am trezit la 7, cu o alarmă mică în cap, că e zi de muncă. Back to work, honey!
Copiii la joacă, părinții la serviciu!
În toată perioada petrecută la muncă, am învățat un lucru pe care și-l doresc șefii: eficiență. Nu ați auzit de ea? Poate o recunoașteți ca: obiective îndeplinite, beneficii financiare la secundă, tot ce ține un business în picioare.
Dar cum se traduce la noi, angajații, această eficiență? Eficiența înseamnă ordine, înseamnă responsabilitate, față de tine și față de firmă. Eficiența o putem traduce ca o ordine la serviciu. Iar noi mămicile, ei bine…, noi știm să facem ordine. Ordine în hăinuțe, în biberoane, suzete, castronele, jucării, șosete (subiect ușor discutabil…). Așa că va o fi o misiune ușoară să ne facem ordine în calendar, în ședințe, în fișiere. Nu degeaba au inventat americanii ”To Do List”. Pe mine una chiar mă ajută. Știu ce am de făcut azi, ce reportez pentru mâine, pentru săptămâna viitoare. Ordinea aduce la pachet pacea interioară. Nu te mai simți depășită.
O altă regulă pe care încă nu o stăpânesc este (Sfânta) Regula lui ”Nu!”. Refuzul politicos există. Regula se referă la a nu spune ”Da” la activitățile pe care nu vi le doriți și care nu sunt absolut necesare pentru activitatea pe care o desfășurați. Aceste activități acceptate ”din jenă” sau ”din obligație” sunt consumatoare mari de timp, iar noi nu ne dorim asta. Așa că, aceste refuz politicos, vă oferă puțin timp liber, pe care să îl eficientizați printr-o dezvoltare personală: analzați un mail, vă organizați agenda,calendarul, vă arhivați mailurile rezolvate, sau orice altceva vă ajută să vă mai luați o povară de pe umeri.
În concluzie, când vă mai ”încurajează” cineva că veți începe munca și o să fie oribil, gândiți-vă că totul este rezolvabil. Mai luați o gură de cafea, de ceai sau de apă, oftați o dată și trageți aer tare în piept de 2 ori și rezolvați treaba. Nu lăsați pe nimeni să vă descurajeze sau să vă spună că nu puteți face ceva. Veți face față și în viața personală și în carieră, pentru că a fi mamă asta înseamnă: să înveți să jonglezi toate activitățile în puținul timp pe care ni-l oferă o zi.
Mi-a plăcut întotdeauna să scriu. Pare banal, nu? Când m-am angajat eu prima oară, să treci scrisul în CV ca hobby te făcea să pari boemă, poate chiar naivă și era clar pentru angajator că nu va avea ce face cu tine.
Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc și să scriu, să pun gândurile pe hârtie, să le materializez. Am început să citesc destul de timpuriu. Asta m-a ajutat mult: mi-a satisfăcut curiozitatea, mi-a dezvoltat vocabularul, mi-a deschis pofta de scris. Am avut jurnal, mi-am scris gândurile, am trăit în epoca scrisorilor, a corespondenței scrise pe hârtii fizice, nu doar în on-line.
Internetul a venit cu viteză. Tehnologia ne ajută să fim rapizi, să avem timp și de altele, să putem face mai multe. Chiar acum eu pot gândi aici liniștită, filosofa, în timp ce la Crock-Pot mi se gătește pieptul de curcan și pâinea se coace liniștită în mașina de făcut pâine. Și în același timp, vasele sunt clătite tot de un roboțel și hainele sunt uscate liniștite cu aer cald la mașina de spălat cu uscător.
Stilul meu de scris – da, am un stil – este inspirat de tot ce am citit toată viața (am adorat și încă ador stilul lui Marin Preda), de muzica ascultată (mulțumesc, Tudor Chirilă), de emisiunile mele preferate (Andi, ma înclin) și de stand-up-uri (Costeluș, fuuugi).
Pentru a scrie, pentru a îți expune sentimentele, ai nevoie de timp: timp pentru tine, timp de gândire, timp de citit, timp de gătit. Timp! Iar eu, eu nu știu cum să fac să am mai mult timp. De ce nu am timp să fac tot ce îmi propun? Păi motivele evidente ar fi: am 2 copii de 2 ani, 1 soț, scriu pe 2 bloguri, gătesc, spăl, calc rufe, împăturesc și ordonez haine, strâng jucării, și printre astea toate, mai am și un job. La o corporație, pentru inginerul din mine.
Eh, după prima săptămână de muncă, aș vrea să vă dau raportul scris. Cum a fost săptămâna mea? A fost!
Credeam că 2 copii îți pot mânca răbdarea. M-am înșelat! O conexiune slabă la rețea te va epuiza. Pierderea muncii tale de acum 2 ani jumate, te va bulversa. Eh, și dacă aducem vorba și de dosarele cu șină ce trebuie depuse la stat și aici, și acolo și dincolo, sau despre vizite medicale reportate pentru că ne-a arătat nouă un mic virus cum ne poate bulversa, eh, parcă viața de mamă ce stă acasă cu 2 copii mici nu mai pare așa stresantă.
Bine am revenit la muncă! Bine că avem work from home! Omul oricum nu e mulțumit. Nu e cazul meu. Mie mi se pre mană cerească ca după o noapte cu cine-mai-știe câte treziri să pot să îmi iau cafeaua lângă laptop, cu părul ciufulit, cu cearcănele până la buzele ne-rujate și să casc liniștită fără să îmi fie frică de atenția colegului din față la măselele mele.
Ați căutat pe Google ”Cum te descurci și cu cariera și cu familia?” ? Or să vă apară sute de articole, majoritatea cu rol de sperietoare. Vă spun (și) eu acum. Răspunsul e simplu: one day at a time! sau Baby-steps! Fiecare zi va aduce provocări, fiecare zi va aduce noi task-uri, noi viruși, situații ce par interminabile și din care de abia așteptăm să scăpăm. Laptopul îl închidem după-amiaza. Copiii îi culcăm seara. Respirăm, adormim și o luăm de la capăt! Și e minunat așa!
O să încercăm și o să și reușim să le ducem pe toate la bun sfârșit, chiar dacă suntem obosite, chiar dacă suntem la a 2a sau a 3a cafea, chiar dacă luăm vitamine ca să mai combatem oboseala! O să avem sau o să încercăm să avem 10 minute libere pe zi, minute în care ori vom bea o cafea, un ceai, mâncăm o prăjitură, un măr, tragem aer în piept și ne uităm pe cer, pe geam sau pe pereți!
Și știți de ce vom reuși? Pentru că suntem mămici! Pentru că suntem femei! Pentru că suntem învățate să jonglăm mai multe task-uri! Vom reuși, vom presevera și vom fi cele mai bune versiuni ale noastre!
Mamele care se întorc la muncă ar trebui să se gândească ce experiență au câștigat în lunile sau anii petrecuți acasă cu copiii. Este experiență relevantă pentru angajator! Iar angajatorii știu din studii clare că mamele sunt niște angajați tare buni și eficienți. De exemplu, organizarea vacanțelor cu copiii înseamnă experiență în gestionarea materialelor (bagajele cu haine, farfuriuțe, tacâmuri, biberoane) și a forței de muncă (soțul și copiii), experiență în gestionarea timpului (planificarea pauzelor pe autostradă pentru a ajunge la timp la cazare), experiență în managementul banilor (mai e nevoie să explic?) și rezistență la stres (înțelegeți despre ce vorbesc, nu?).
Așa că, răspunsul nu stă în teorii, ci în noi! Eu nu îmi pun problema că nu o să mă descurc, ci îmi gândesc acțiunile pentru că trebuie să mă descurc!
Cu drag vă spun că Va urma…
Lavi
Acesta este noul tău site? Autentifică-te pentru a activa funcționalitățile pentru administrator și pentru a înlătura acest mesaj