Unul din gusturile copilăriei, mirosul de vanilie care îmi aduce aminte de bunici.
Ingrediente:
300gr paste;
2 ouă;
4 linguri de zahăr;
250ml lapte;
50gr unt;
2 pliculețe zahăr vanilat;
250gr Brânză proaspătă de vaci;
100gr cremă pentru gătit.
Punem pastele la fiert – puteți folosi orice tip de paste; eu azi am folosit paste din grâu dur, cu ou.
Separat, batem ouăle cu zahărul tos.
Adăugam laptele și brânza dulce și amestecăm bine.
Pregătim tava în care le vom pune la cuptor: ungem tava cu unt și o tapetăm cu griș sau pesmet. Tava mea preferată pentru deserturi este de la Email de Sighișoara, le puteți găsi aici.
Punem pastele și amestecul dulce, și adăugăm untul cubulețe:
Pentru a fi cremoase, punem smântănă dulce de gătit:
Iar la final, presărăm deasupra zahăr vanilat și dăm totul la cuptor.
Le vom ține la cuptor, la foc mediu, 180de grade, timp de 30 de minute sau până se rumenesc.
Le lăsăm să se răcească și apoi le tăiem cuburi sau triunghiuri. Dacă putem. La noi nu s-a putut, a fost pofta prea mare.
V-am făcut curioși? Testați rețeta pentru a obține un desert simplu, un gust vanilat al copilăriei, paste cremoase la cuptor.
Când eram copil mereu făceam frigănele, sau pâine cu ou. O mâncam cu zahăr și cu dulceață. Este o rețetă a copilăriei. Țin minte cum tăia bunica feliile groase de pâine, le înmuia prin lapte cu zahăr, apoi le trecea prin ou și le punea în tigaie până căpătau o culoare galbenă, superbă. Mereu miroseau delicios, pentru că în lapte punea „miroase”: fie esență de rom, fie de vanilie, fie coajă de portocale.
Aș fi mâncat în fiecare zi frigănele cu zahăr. Acum, ca mamă, încerc să le fac și eu Micilor Mofturoși.
Ingrediente:
O pâine albă;
3 ouă;
300/400ml de lapte;
2 pliculețe de zahăr vanilat;
Dacă le vreți dulci, puneți 2 linguri de zahăr în lapte;
Ulei sau unt pentru prăjit.
E o rețetă ușoară, rapidă, delicioasă, pe care o puteți prepara alături de copii. Aveți nevoie de de pâine și de ouă.
Nu contează ce tip de pâine folosiți: albă, neagră, cu semințe. Ideal e să fie în casă de câteva zile, să se fi întărit. Dacă aveți cozonac vechi, uscat, e delicios.
Bateți ouăle, tăiați pâine, puneți tigaia pe foc. Amestecați zahărul cu laptele. tăiați pâine felii grosuțe. Treceți rapid pâinea prin lapte, pe o parte și pe cealaltă. Apoi prin ou. Apoi o puneți în tigaie, la foc mediu spre mare. O țineți 30 de secunde pe o parte, apoi o întoarceți.
La final, așa vor arăta:
Le puteți servi cu banane, cu afine, cu miere, cu cașcaval, cu brânză rasă. Mai jos câteva sugestii:
Indiferent de pâinea folosită, sau dacă le vreți dulci sau sărate, frigănelele vă vor aduce aminte de copilărie.
Poftă bună!
Lavi Mama Chilli
Give a shoutout to Joseph Gonzalez on social, from unsplash.
Acesta este noul tău site? Autentifică-te pentru a activa funcționalitățile pentru administrator și pentru a înlătura acest mesaj